luni, 2 aprilie 2012

Camelia

Botezata de Linnaeus in cinstea naturalistului Georg Josef Kamel la anul 1735, Camellia este un gen originar din China cu o arie de raspandire ce acopera in prezent mare parte a planetei.
Numarul exact al speciilor reprezinta in continuare o provocare pentru botanisti insa cert este ca de cele mai multe ori gradinarii le incadreaza in doua mari categorii: camelii care infloresc toamna si camelii care infloresc primavara.
Din punct de vedere morfologic pot fi simple (cu 5 petale), duble (cu peste 20 petale) sau semiduble si pot avea culoare rosie, roz sau alba spre incantarea celor care nu agreeaza ruginiul frunzelor cazute. 
Gradina de toamna si cameliile sunt inseparabile in conceptia celor preocupati de acest domeniu datorita frumusetii, a gingasiei si a cromaticii intense care par sa se reverse peste intregul spatiu.
Acesti mici arbusti sunt lafel de apreciati atunci cand sunt crescuti in apartament, la ghiveci, dand rezultate bune cu conditia sa le fie respectate cerintele. Exista chiar si o a treia varianta, aceea de a muta planta de afara in interior sau invers, operatiune recomandata insa doar in situatii speciale (la sosirea), fiind mai degraba o necesitate decat o optiune.
Camellia este adesea asociata cu rododendronul si cu azaleea cand vine vorba de conditii de dezvoltare, lucru deloc surprinzator daca avem in vedere ca provin din zone cu climat similar. Cameliile tolereaza mai putin frigul, au nevoie de umbra partiala si de pamant sarac in  calcar. 
Comparativ cu alte plante, acestea sunt rareori afectate de boli sau daunatori. Acest lucru nu inseamna insa ca nu veti fi nevoiti sa le supravegheati si chiar sa le stropiti pe perioada toamnei deoarece se pot molipsi oricand de acarieni ce distrug frunzele.

Niciun comentariu: