Inmultirea prin marcotaj

Inmultirea plantelor prin marcotaj

Marcotajul se foloseşte în mod curent la speciile de arbori şi arbuşti care se multiplică mai greu prin butaşi sau seminţe (magnolia ienupăr târâtor, liane şi viţe ornamentale).

Marcotajul se bazează pe proprietatea ramurilor tinere de a fomia rădăcini când sunt puse în contact cu solul, fără a fi detaşate de pe planta mamă.

Epoca de marcotare. Marcotajul se aplică. în funcţie de procedeul folosit, din primăvară (înainte de pornirea vegetaţiei) şi până la sfârşitul lunii iunie. Marcotele sunt bune de plantat după 1-2 sezoane de vegetaţie.

- Marcotajul prin muşuroire. Planta mamă se conduce ca tufa. Primăvara timpuriu se retează tulpinile la 10-20 cm, deasupra coletului şi se muşuroiesc lăstarii porniţi în creştere, când au cea. 25 cm lungime, la început până la jumătatea lor, apoi muşuroiul se înalţă până la 30 cm. Marcotele se detaşează după 1-2 ani, în timpul repausului vegetativ. Tăierea se face lăsând un cep de 3-5 cm pe planta mamă, pe care se fomiează alţi lăstari. Plantele mamă se lasă în repaus pentm fortificare.

Marcotaj prin arcuire. Ramurile tinere se apleacă şi se pun în contact cu solul prin îngroparea parţială într-un şanţ de 10-15 cm adâncime. In şanţ se fixează lăstanil cu ajutorul a 2-3 cârlige, iar vârful se palisează în poziţie verticală de un tutore. Separarea de planta mamă se face toamna după încetarea vegetaţiei. în acest fel se înmulţesc următoarele specii: magnolia, cornul şi arţarul.

Marcotajul chinezesc. Se sapă un şanţ de 15-20 cm adâncime, iar în acesta se fixează ramurile care urmează să fie marcotate, şi se fixează cu cârlige pe toată lungimea. Ramurile nu se acoperă cu pământ. Când lăstarii au crescut 25-30 cm, şanţul se astupă treptat cu pământ reavăn, mărunţit. Fiecare lăstar va deveni o marcotă. La separarea acestora se lasă pe planta mamă lăstarii porniri în apropierea coletului, care vor servi la o nouă marcotare. Acest procedeu se aplică la ienupăr târâtor, frasin, arţar.

Marcotajul şerpuit  – Este asemănător celui descris anterior, însă arcuirea se repetă pe lungimea ramurii. Se utilizează la speciile cu lăstari lungi şi flexibili: glicină, iederă, i viţe ornamentale, clematite, caprifoi etc. La speciile care emit mai greu rădăcini (magnolie, glicină) se intervine prin efectuarea unor mici traumatisme (incizii inelare, sau longitudinale, torsionări sau ştrangulări cu inele de sârmă) în vecinătatea unui mugure. Acestea determină acumularea în zonele lezate a auxinelor şi deci stimulează formarea căluşului şi apoi a rădăcinilor.