Fertilizarea plantelor de apartament

Plantele de apartament dispun de spaţii limitate din care îşi procură hrana. De aceea se impune în primul rând utilizarea la plantare şi transplantare a unui pământ suficient de bogat în elemente nutritive şi în al doilea rând fertilizarea, periodic, pe parcursul creşterii şi înfloririi plantei. Aportul regulat de îngrăşăminte este recomandat, mai ales, în perioada de creştere activă a plantei, aceasta însemnând din martie până în septembrie.

O fertilizare corectă impune respectarea câtorva reguli.

1. Îngrăşămintele se administrează numai plantelor sănătoase cu o foarte bună înrădăcinare. Deci, plantele bolnave nu se îngraşă până nu se stabileşte precis cauza îmbolnăvirii şi eliminarea ei.

2. În perioada de repaus (de obicei iarna) nu se aplică îngrăşămintele.

3. Plantele tinere se îngraşă cu cantităţi şi concentraţii mai reduse.

4. Pământul din ghiveci trebuie să fie umed în momentul îngăşării (se udă plantele cu o zi înainte). Sărurile minerale administrate în pământ uscat provoacă, deseori, arsuri pe rădăcini.

5. Frecvenţa fertilizării se stabileşte în funcţie de vigoarea plantei, ritmul de creştere, nivelul celorlalţi factori de mediu şi poate fi săptămânală sau chenzinală. Se recomandă ca la fiecare a 4-a udare să se facă o fertilizare.

6. Concentraţia soluţiei de îngrăşăminte suportată de cele mai multe plante este de 0.1 - 0.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă)

În comerţ, îngrăşămintele minerale se găsesc în una din următoarele variante:

• pudra, granule sau pastile care trebuie dizolvate în apă, la concentraţia 0.1 -0.2%, şi aplicate sub formă de soluţii.
• granule cu îngrăşăminte îmbrăcate într-o peliculă organică sau din plastic, care se încorporează în pământ şi eliberează lent (3-9 luni)elementele minerale (Osmocote, Basacote)
• batoane care se îngroapă în pământul de lângă marginea ghiveciului.
• flacoane cu soluţii concentrate în care caz se respectă cu stricteţe modul de folosire scris de fabricant.

Unii amatori folosesc ca sursă de îngrăşăminte apa rezultată la spălarea cărnii sau peştelui. Nu este greşit. Se impune însă filtrarea apei deoarece bucăţelele de carne sau peşte putrezesc în pământ şi emană mirosuri neplăcute. Se asemenea există inconvenientul depunerii grăsimilor pe particulele de pământ, care împiedică buna aerisire a rădăcinilor.