Maghiranul

În regiunea mediteraneeană, maghiranul (origanum majorana) se numără încă din antichitate printre cele mai cunoscute plante aromatice şi medicinale.

 Maghiranul a trecut Alpii abia în sec. al XVI - lea. Dacă nu tăiaţi lăstarii prea tare, vor creşte rămurele noi şi puteţi recolta a doua oară maghiran.

 
CREŞTERE: în patria de origine, maghiranul creşte ca arbust peren. În regiunea noastră, el atinge însă o înălţime de numai 30-50 cm. Pe tulpinile roşiatice se află frunzuliţe mici şi ovale, acoperite cu perişori fini. Din iunie până în septembrie se deschid la vârfuri floricele albe, liliachii sau roz.
LOC: căldura şi soarele sunt foarte importante pentru ca maghiranul să crească bine şi să capete o aromă intensă. Solul trebuie să fie permeabil şi bogat în substanţe nutritive. Solul greu trebuie îmbunătăţit prin încorporarea de nisip.
CULTIVAREA MAGHIRANULUI: din martie puteţi cultiva timpuriu maghiran pe pervaz, iar din mai se seamănă direct în strat. Acoperiţi seminţele fine cu un strat subţire de pământ. Maghiranul precultivat se plantează afară la intervale de 25 X 25 cm, în mai, câte 2-3 plăntuţe împreună.
FOLOSIRE: maghiranul este folosit la cârnaţi şi pentru aromarea preparatelor grele. Ajută la digestie.